„Eroul oltenilor” din meciul cu CFR Cluj, avertizează. Alexandru Cicâldău: „Nu ne permitem să mai jucăm așa în play-off”. Ce spune Mihăilă de lupta pentru titlu

Redactor:
Sorin Barbu
„Eroul oltenilor” din meciul cu CFR Cluj, avertizează. Alexandru Cicâldău: „Nu ne permitem să mai jucăm așa în play-off”. Ce spune Mihăilă de lupta pentru titlu
  • Publicat:
  • Actualizat:

CS Universitatea Craiova nu mai câștigase la Cluj din 30 aprilie 2017. Oltenii au dat lovitura, l-au ajutat pe Cristiano Bergodi să obțină primul succes în fața lui Dan Petresu și au ajuns la doar un punct de liderul CFR Cluj. Alexandru Cicâldău și Valentin Mihăilă sunt bucuroși, dar au rămas cu picioarele pe pământ. Își doresc foarte mult să câștige cele 5 partide care au mai rămas până la finalul sezonului.

Alexandru Cicâldău a fost omul care a scris ultimul capitol în „thriller-ul” din Gruia. A înscris golul victoriei în minutul 87. Oltenii au condus cu 2-0, dar au fost egalați în repriza a doua. Cicâldău a semnat reușita cu numărul 11 în campionat și CS Universitatea Craiova a ajuns la un punct de liderul CFR Cluj.

„Nu ne permitem să jucăm așa în play-off. Când conducem trebuie să ținem de rezultat, nu așa cum s-a întâmplat în acest meci. A fost foarte greu. CFR Cluj este pe primul loc și trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ”, a declarat Alexandru Cicâldău.

„Sunt bucuros că am câștigat și trebuie să luptăm în continuare. Știam că o să fie un meci greu, capital dacă voiam să ne mai batem la campionat”, a declarat și Valentin Mihăilă, autorul unui gol superb în minutul 56.

Oltenii se află pe locul doi la un punct în spatele lui CFR Cluj. Cele două echipe se vor înfrunta din nou în ultima etapă a sezonului. Mihăilă spera ca până atunci formația din Bănie să fie campioană, iar partida să se desfășoare, pe stadionul „Ion Oblemenco”, cu fani în tribune.

„Ar fi senzațional să câștigăm toate meciurile”

„Trebuie să rămânem concentrați și să ne vedem de jocul nostru. Suntem la mâna noastră… dacă vom câștiga toate meciurile suntem la mâna noastră. Mai sunt 5 meciuri. Ar fi senzațional să câștigăm toate meciurile”, a mai spus Cicâldău.

„Sper ca până la ultimul meci să fim campioni, să nu așteptăm până atunci. Sper să jucăm ultimul meci cu fani, dacă se ridică restricțiile până atunci. Îmi doresc de la 12 ani să câștig campionatul, de când am venit la Craiova. Îmi doresc din suflet acest lucru”, a mai declarat și Mihăilă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Anunțul făcut de Nicolae Bacalbașa despre Florin Piersic. Ce se întâmplă acum cu actorul: 'O septicemie este o situație imprevizibilă'
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina Europei”
Ea este cea mai sexy prezentatoare sportivă din lume! A debutat la 21 de ani și i se spune „Regina…
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un copil uneia, iar acum strănepotul ne-a găsit pe internet și vine în România”
Monica Tatoiu, dezvăluiri șocante. Abia a aflat că mai are doi frați rezultați din aventurile tatălui său: „I-a făcut un…
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic:
Urmează 48 de ore critice pentru Florin Piersic. Medic: "Depinde şi de sistemul imunitar, depinde şi de pacient"
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Lovitură de milioane de euro dată, în București, de milionarul român care este coproprietar la cel mai tare restaurant din…
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
'O sfidează pe soția lui Florin Piersic!' Scandal cu femeia nelipsită de lângă marele actor, aflat pe patul suferinței
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
TOATĂ ROMÂNIA se schimbă din temelii. Vestea a fost dată chiar astăzi, 10 MAI: Nu mai putem continua aşa
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Bayer Leverkusen le oferă fanilor tatuaje gratuite pentru a sărbători performanţele din acest sezon
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×